Valentina Pufulescu: ”Telemunca, jurnal psihotic. Cât mă costă telemunca și cum scapi de stresul muncii de acasă, pe barba și pe banii tăi” (OPINIE)

Am dat cu laptopul de pământ! Am dat cu sete, cu nervi, cu ciudă, cu deznădejde!

– Nu-i corect!, am urlat până în străfundul firii, în timp ce îmi imaginam scena războinică, dar și paguba pe care mi-aș fi făcut-o în zadar. Ce vină are laptopul că au tăiat lumina exact când trebuia să intru într-o ședință online?

De data asta a învins rațiunea, iar scena de mai sus s-a derulat doar în imaginația stârnită de neajunsurile telemuncii. Lucrez de acasă, ca milioane de români. Și dacă la birou munca depindea doar de rodul minții mele, acasă treaba e mult mai complicată. Televiziunea are sisteme de back-up și specialiști care țin emisia neîntreruptă atunci când pică internetul sau curentul. Singura măsură de siguranță, în apartamentul meu de 60 de metri pătrați, este agilitatea cu care găsesc soluții pentru a-mi face treaba.

În 10 luni, pandemia mi-a testat viteza de reacție și indulgența cât pentru 10 vieți. Am descoperit, însă, că atunci când credeam că totul s-a sfârșit mai găseam totuși o soluție, când simțeam că mi s-a terminat răbdarea mai stăruiam puțin, când toate mergeau pe dos reușeam să mă adaptez, reinventez.

Telemunca atrage după sine o serie de responsabilități

Un episod teribil aproape că mi-a pus capac. Este relevant în contextul în care telemunca atrage după sine o serie de responsabilități. Trebuie să te asiguri că ai toate condițiile tehnice ca oamenii să te vadă și să te audă neîntrerupt. Esențială este plata facturilor la electricitate și internet. Ca să am rapiditate online pentru cursurile pe care le pregăteam, mi-am upgradat și abonamentele. Am făcut și teste repetate, elaborate pe Zoom, platforma de streaming pe care am ales-o. Varianta gratuită. Mi-a dat o siguranță în plus informația că România încă are aproape cel mai bun internet din lume! Totul era pregătit.

Problemele au început, însă, chiar din prima zi. Prima sesiune de trei ore a funcționat fără probleme. Seara, însă, a venit coșmarul. După primele 17 minute s-a tăiat filmul. Mi-am înghițit repede cuvintele și m-am reconectat. N-am schimbat, însă, prea multe replici că Zoom m-a delogat din nou și nu mi-a mai permis accesul. Consternare! Ce fac acum? Sesiunea era abia la început! În timp ce  mă pregăteam să trimit mail tuturor ca să-i invit pe FaceTime (cea mai rapidă soluție la îndemână, dar cu un mare minus: nu toți au Facebook), un cursant mi-a oferit varianta Google Meet. Am terminat cursul pe noua platformă, dar nu am fost mulțumită pentru că nu am putut să lucrez în echipe. Așa că mi-am cumpărat Zoom Pro. Ca să fiu sigură că nu mai am probleme în viitor.

”Am pufăit a disperare, dar aveam telefonul încărcat și date 4G”

A doua zi, scenariul se repetă. Primele ore curg fără blocaje, dar seara începe chinul. De data asta a picat internetul! Rezolv-o p-asta! O avarie majoră a lăsat toată zona de nord a Capitalei fără cablu și internet. Soluția salvatoare? Am conectat laptopul la internetul de pe telefon ca să pot transmite în continuare documente și să împart cursanții în echipe de lucru.

Inutil să vorbesc despre calitatea și rapiditatea transmisiunii! După noul impediment, am căutat variante de net superior și pentru mobil ca să fiu sigură că, dacă se repetă situația, pot să-mi țin lecțiile în condiții satisfăcătoare.

Blindată cu back-up la back-up, a treia zi am primit knock-out! Pană de curent în tot cartierul! Am pufăit a disperare, dar aveam telefonul încărcat și date 4G. Când să fac probă, în colțul din dreapta a ecranului apare litera E. Eroare! Nu aveam deloc semnal. M-am simțit ca și cum cineva mi-a secerat mâinile și picioarele și apoi a asmuțit un câine asupra mea. Aleargă dacă poți! Mintea a făcut, totuși, un sprint și m-am imaginat înființată la ușa oricărui prieten, coleg sau chiar dușman care m-ar fi putut găzdui cu viteza luminii.

”Frecvența defecțiunilor din România este sâcâitoare și păguboasă”

Aceasta nu este doar povestea mea. Este experiența multora dintre cei care lucrează de acasă. Chiar în timp ce scriu articolul, YOUTUBE și Google au picat la nivel global. Da, se întâmplă și la case mari, dar mai rar. Frecvența defecțiunilor din România este sâcâitoare și păguboasă. Doar săptămâna trecută, timp de două seri la rând, netul și YouTube au picat iremediabil în timpul sesiunilor de sport la care sunt abonată. Antrenorul a fost nevoit să țină ora live, pe Facebook, cu netul de pe telefon. Furnizorul de internet era de vină.

Aici intră în schemă marile companii. Care este responsabilitatea lor în această criză sanitară? Dacă nu plătești factura la lumină, telefon sau cablu te deconectează imediat. Cu pandemie sau fără pandemie. Dar tu cum îi sancționezi când, pe banii, pe timpul și pe nervii tăi te împiedică să îți faci meseria? Schimbarea furnizorului este rar o opțiune. Câte bordeie, atâtea stricăciuni.

Din capătul culoarului virtual, prin care încerc să-mi țin vie sănătatea și viața profesională, văd un dublu pierzător. Teleworker-ul responsabil care-și upgradează abonamentele de bună-voie și silit de împrejurări. Adică investește în servicii, teoretic, mai bune ca să nu-i scadă calitatea muncii și, implicit, veniturile. Și același teleworker care, de data asta, pierde bani din cauza lipsei de investiții a furnizorului de la care tocmai a cumpărat un produs mai scump ca să fie sigur că-și poate plăti facturile.

”Tradițional, imediat ce începe să ningă sau dă gerul, semnalul și internetul fac ca luminițele de Crăciun”

Un cerc vicios în care ne învârtim oricum de mulți ani. Tradițional, imediat ce începe să ningă sau dă gerul, semnalul și internetul fac ca luminițele de Crăciun. Se aprinde una, se stinge cealaltă. Și mai fac și mult sincron offline. Necazul e că vara e ca iarna. Și, dacă iei la bani mărunți, simptomatologia e, de fapt, all season. Ca virusul COVID-ul care nu ține cont nici de caniculă, nici de ploile primăvăratice.

Oricum ai da-o, pierzi.

Pentru că nu există o strategie unitară coordonată de Guvern măcar în această situație excepțională. Nu am găsit nici o informație despre vreo întâlnire a premierului cu TOȚI reprezentanții companiilor care răspund de buna funcționare a telemuncii.

”Băieți, avem o situație! Milioane de români vor munci de acasă mult timp de acum încolo. Mutăm și Statul online! Școala o facem tot de la distanță! Avem nevoie, mai mult ca oricând, de rețele de comunicare solide și curent electric continuu. Ce măsuri luați ca să susțineți avalanșa de cereri și nevoi? Cum ajutați țara să treacă cu bine peste această perioadă grea?”, le-ar fi zis șeful Guvernului în scenariul meu. Apoi le-ar fi trasat o serie de responsabilități.

Discuții răzlețe cu operatorii de telefonie mobilă au avut loc. Fostul premier, Ludovic Orban și ex-vicepremierul Raluca Turcan spun că au discutat despre lipsa internetului la sate. Și cam atât. Am găsit, în schimb, articole detaliate în care atât operatorii, cât și autoritatea care gestionează piața comunicațiilor din România se laudă cu cifre bombastice în pandemie. În traducere liberă, câștiguri record într-o perioadă în care tot mai puține business-uri supraviețuiesc. Lacunar vorbesc de investiții în rețele, aparatură, echipe de intervenție și amintesc de strategia digitală europeană, la care nu știm dacă au și achiesat.

Concluzia? Degeaba pui presiune doar pe un actor, când restul stau și se uită. De exemplu, în zadar se sforțează ministerul Educației să doteze cu tablete și coșmelia din fundul curții, dacă în zonă nu există semnal, curent sau internet! Ce face copilul în această situație? Scoate ștergarul, îl întinde peste tabletă și-și mănâncă mămăliga cu brânză și ceapă. Nu poate să dea la sapă pe stomacul gol.